Blogul tuturor asociațiilor de revoluționari
din Timișoara

Geanina Jugănaru, urmaș – Cum văd eu România la 30 de ani de la revoluție ?

Neterminată! Cei care au murit au dorit libertate și dreptate pentru noi, cei care am rămas, dar acest lucru nu s–a întâmplat. Libertatea o primim doar dacă la fel ca și atunci respectăm „legile” date de cei care i-au ucis în 1989: să plecăm capul, să tăcem din gură că poate ni se întâmplă ceva bun, iar dreptate, noi cei care încă îi plângem pe cei care și–au dat viața pentru o Românie mai bună, nu o avem. Au trecut 30 de ani și vedem că cei vinovați de sângele vărsat în ’89 sunt încă vii și în libertate și se bucură de tot ceea ce ar fi trebuit să se bucure bunicii, părinții, copiii care au murit atunci. Noi știm cine sunt vinovații, dar cu toate acestea ei au fost înaintați în grade și puși în funcții publice. Ca și cel care a dat ordinul să se tragă în Calea Girocului în seara de 17 decembrie 1989 și la care, la un moment da,t era să îmi ajungă profesor la Universitate !

Aș vrea să găsesc ceva pozitiv de spus, dar nu o pot face, mai ales acum cu verdictul de la Colectiv, după doar 4 ani s–au pedepsit cei care au fost vinovați. În timp ce noi, după 30 de ani, nu avem nimic…

Cum văd eu România la 30 de ani de la Revoluție? La fel ca și mulți dintre voi: coruptă, furată, batjocorită!

A consemnat Alina Bânciu

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *