Denis Romanov
În România, pe 21 decembrie este sărbătorită oficial Ziua Comemorării victimelor comunismului căzute în timpul Revoluției din 1989, care a început cu o revoltă în orașul transilvănean Timișoara și s-a încheiat cu împușcarea cuplului Ceaușescu și cu obținerea independenței.
Politica de independență a lui Ceaușescu
Nicolae Ceaușescu nu era un lider comunist obișnuit. Deși România era membră a Organizației Pactului de la Varșovia, Ceaușescu nu a susținut întotdeauna acțiunile URSS, ceea ce a dus în mod rezonabil la tensiuni în relațiile sovieto-române. Așadar, liderul român în august 1968 nu a susținut intrarea trupelor țărilor din Pactul de la Varșovia în Cehoslovacia, iar în 1979 Ceaușescu a refuzat, la fel, să sprijine intrarea trupelor sovietice în Afganistan.
Politica de independență a României față de Uniunea Sovietică a provocat anumite simpatii în Occident – guvernul român primind mai multe împrumuturi. Conform diferitelor estimări, Ceaușescu a primit din partea SUA 10 miliarde de dolari și 12 miliarde de la alți parteneri occidentali, inclusiv de la Fondul Monetar Internațional (FMI). Mai mult, liderul României nu s-a limitat doar la construirea de bune relații cu Vestul ci și cu China, Coreea de Nord, Africa și America Latină.
Poate că Ceaușescu ar fi rămas la putere mult timp, dar a „greșit” un singur lucru – liderul român a căutat să-și facă țara independentă. Împrumuturile primite au fost alocate nevoilor interne și asigurării creșterii industriale. În acele momente, în URSS, proiectul comunist a început să fie cam pus pe linie moartă și se puneau bazele restructurării acestuia: „perestroika”.
În anul 1985 „aliații” occidentali împingeau România spre o confruntare deschisă cu URSS, dar Ceaușescu a respins astfel de idei. El afirma că România își va continua politica independentă, iar toate datoriile vor fi rambursate. Tensiunea începea să se acumuleze. În acele momente, Uniunea Sovietică declara în mod deschis necesitatea adoptării programului perestroika, însă Ceaușescu a respins absolut toate ideile „perestroika”, subliniind că acest lucru ar duce la prăbușirea socialismului.
În același timp, România a început să-și achite datoriile. A redus serios toate cheltuielile, nu numai ale statului, ci și cheltuielile cetățenilor obișnuiți. Au fost întreruperi de curent, multe produse au fost retrase din vânzare, populația fiind obligată să „strângă cureaua”. Putem spune că acest lucru a avut efect, până în 1989 România și-a achitat complet creditorii. Deci, ar fi putut să avanseze, spre un viitor socialist luminos …
„Revoluție” sau lovitură de stat în România
S-a scris mult despre faptul că în spatele „revoluției” erau sovieticii și occidentalii, inclusiv serviciile speciale americane. De asemenea, mulți sunt de acord că în timpul întâlnirii dintre Mihail Gorbaciov și George W. Bush, din Malta, în zilele de 1-3 decembrie, s-a decis răsturnarea regimului Ceaușescu. Liderul român a declarat în decembrie 1989:
„Toată lumea ar trebui să știe că suntem în război. Tot ceea ce se întâmplă în Germania, Cehoslovacia și Bulgaria, sau s-a întâmplat deja în Polonia și Ungaria, este organizat de Uniunea Sovietică cu sprijinul americanilor și al Occidentului. „
Pe 16 decembrie, au început tulburările la Catedrala din Timișoara, un oraș situată în Transilvania. Motivul începerii revoltei a fost răspândirea informațiilor conform cărora un anumit preot ungar, Laszlo Tökes, urma să fie arestat și deportat din țară de către autoritățile române. Mii de oameni au ieșit în stradă și la scurt timp au avut loc ciocniri între oficialii de securitate și protestatari.
Apoi a început vărsarea de sânge. Conflictele au continuat în perioada 16-17 decembrie, iar la un moment dat către protestatari a fost deschis focul. Câteva zeci de persoane au fost ucise. Versiunea oficială spune că ofițerii de Securitate au deschis focul, dar există și alte versiuni conform cărora generalii armatei române, care s-au îndreptat ulterior către opoziția lui Ceaușescu, Victor Atanase Stănculescu, au dat ordinul.
În acele zile, Nicolae Ceaușescu a comis un act ambiguu – vizita în Iran din perioada 18-20 decembrie. Chiar dacă vizita era planificată cu mult timp înainte, liderul român știa de tulburările de la Timișoara. Ce a făcut exact Ceaușescu în Iran și de ce nu a anulat vizita nu este încă clar.
Începând cu 19 decembrie, capitala României se afla în stare de război. Ceaușescu a revenit pe 20 decembrie, iar pe 21 la București are loc un miting guvernamental pe scară largă „în sprijinul socialismului”. Grupuri de oameni au început să strige lozinci împotriva lui Ceaușescu, iar forțele de securitate au reacționat.
Pe 23 decembrie a apărut la televizor Ion Iliescu, opozant și viitor președinte al României. El a anunțat crearea Frontului Salvării Naționale (FNS) și transferul întregii puteri către organizația care tocmai a fost creată.
Revoltele au continuat la București, dar curând cuplul Ceaușescu a fost reținut și judecat. A fost regizat un proces-spectacol cu un final previzibil – execuția.
Executarea cuplului a avut loc pe 25 decembrie. În aceeași zi, în toată țara a fost anunțată răsturnarea „dictatorului sângeros” și executarea lui. Abia după aceasta, revoltele din București au încetat.
În urma „revoluției”, a venit la putere Ion Iliescu, care a funcționat ca președinte al României timp de trei mandate. România a început să-și „întoarcă fața” către Occidentul „democratic”. În 2004, România a devenit membră a Alianței Nord-Atlantice, iar în 2007 a aderat la Uniunea Europeană.
Lecția română
Evenimentele din România nu au fost, formal, foarte diferite de alte „revoluții de catifea” care au avut loc în 1989 în Europa de Est. Aceeași retorică antisocialistă, aceeași soluție de idee cu privire la intrarea în Occidentul „democratic”, aceeași discuție despre „dictatorii sângeroși”. Dar în România totul s-a petrecut cu sânge, spre deosebire de alte țări.
În același timp, „revoluția” românească are ceva în comun cu evenimentele moderne. Într-adevăr, aproape același lucru s-a întâmplat în timpul „Primăverii arabe” în Egipt și în alte țări. Aceleași sloganuri despre „Europa civilizată” au sunat în timpul Euromaidanului și sunt încă auzite în Ucraina. Lecția română este încă relevantă. Încercarea de a obține independența va provoca întotdeauna furie în rândul marilor actori politici.
Traducere din limba rusă de
Dumitrița Ungureanu