Un coleg de muncă a adus într-o dimineața – cred că prin 11 decembrie – un bilețel găsit pe jos, pe care scria, cu litere inegale JOS TIRANUL, JOS CEAUȘESCU.
Atunci când un coleg de muncă de la Întreprinderea 6 Martie – Drăgănescu Mihai – mi-a spus ca se adună oameni la biserica de pe strada lui am plecat – la sfârșitul programului – să văd ; în Piața Libertății un om striga că în Piața Maria este răscoală; împreună cu un grup mic am plecat spre Piața Maria,unde am luat contact cu cei adunați în partea stânga a pieței, oameni care discutau liber despre realitățile din Timișoara, România și Europa și despre sechestrarea preotului. Un individ mi-a șoptit că popa este spion și curvar. Asta s-a întâmplat în 15 decembrie.
În 16 decembrie, seara, am revenit în Piața Maria, se afirma că se știe în Europa despre protest, eu am plecat cu grupul care a plecat spre Comitetul Județean PCR înaintea începerii ciocnirilor.
În 17 decembrie, seara, am plecat de la Întreprinderea Detergenți spre Calea Girocului , unde locuisem pe strada Echității, dar am fost nevoiți să fugim atunci cănd armata a venit să-și recupereze tancurile.
În 18 decembrie am mers la fabrică, convins că vor urma represiuni – ne-au ținut doar un discurs despre huligani – eu am plecat în centrul orașului, acolo magazinele erau arse și supravegherea o făceau militarii; nu se muncea; am repetat ieșirea in centru si în 19 decembrie.
La fabrică am trecut prin secții – munceam la aprovizionare și puteam umbla peste tot în fabrică și puteam ieși oricând în oraș – oamenii știau despre morții din seara precedentă și erau hotărâți să iasă din fabrică dacă vor ieși și alte fabrici.
Am încercat , împreună cu inginerul Luca Ioan, să stăm de vorbă cu militarii din transportorul blindat care păzea intersecția dintre Gheorghe Lazăr și Circumvalațiunii, un ofițer i-a îndepărtat de noi, muncitorii de la secția sculărie au aruncat cu piulițe în transportor și militarii au tras cu mitraliera în clădire.
În 20 decembrie, când am ieșit în centru, am găsit un grup numeros de oameni în fața cordonului de militari de la Operă, tensiunea a crescut și militarii au pleacat.
Se vorbește despre intrarea în clădire și despre aducerea fabricilor în centru; Chiș Ioan intră în clădire prin intrarea laterală iar eu plec la fabrică să chem oamenii.
Angajații fabricii erau în curte, le spun ce am văzut, se hotărăsc să meargă in centru; împreună cu Josu Constantin spunem directorului Artenie Valentin ce vrem să facem, nu se opune și pleacă în birou; ofițerul de serviciu nu se opune când i se cere să deschidă poarta; împreună cu Luca Ioan luăm sigla întreprinderii, folosită la parade și o punem în fruntea coloanei, pentru a demonstra ca nu suntem huligani.
În centru mă decid să rămân la Operă; sunt chemat să vorbesc în numele intreprinderii 6 Martie, refuz afirmând că nu sunt autorizat de către colegi să o fac, dar nu las pe nimeni de la fabrică să vorbească.
În 21 decembrie sunt trimis la Gara de nord, împreuna cu Conisceac Vasile, să luăm contact cu oamenii aduși cu trenul din Oltenia să ne ciomăgească; convingem trei oameni din vagonul de Caracal sa vină cu noi, le dăm mâncare și-i ducem la Operă la gardă, după care-i ducem înapoi, iar ei revin cu toți colegii, văd și duc revoluția la Caracal.
În 22 decembrie telefonează o doamnă la FDR și anunță că securiștii ard documentele în curtea comună cu miliția; sunt trimis împreună cu Cheța Liviu și alți 6 oameni din gardă și cu Alămorean Popiliu – care afirma că-i cunoaște pe coloneii Zeca și Predonescu de la Divizie – să cerem protecția armatei pentru a opri distrugerea arhivelor și a prelua cladirile Miliției și Securității; primim de la colonelul Zeca, prin maiorul Judele, o formație înarmată care ne însoțește la Miliția municipală, unde luăm contact cu căpitanul Rădulescu, găsim movila de documente arse profesionist și nu putem recupera nimic, arhiva era neatinsă și sigilată; în clădirea Securității, în biroul colonelului Sima găsim un grup de militari despre care credeam că au fost printre capii represiunii; sunt întrebați de nume și Bercia Valer face o listă; se telefonează la colonelul Zeca, care telefonează la FDR și este trimis un camion militar, însoțit de către Morar Petrișor și Conisceac Vasile – din partea FDR – pentru preluarea celor găsiți; printre ei era și colonelul Teodorescu , care vine să vorbească cu Alămorean și cu mine și stârnesc admirația și uimirea unui subofițer de la ordine publică, pe care-i cunoșteam și care a tras concluzia că mă cunosc cu șeful contraspionajului; împreună cu maiorul Judele facem o trecere prin birourile deschise si prin arest, în biroul colonelului Ion Popescu găsesc o hartă a represiunii, sunt marcate cu triunghiuri locurile unde trebuie așteptați demonstranții și se precizează, în legendă, că se va merge de la avertisment la foc la picioare; harta i-am dat-o, ulterior, domnului Balint Costel, pentru a fi publicată; afirmă că de la el a ajuns la Tatulici, care nu a mai restituit-o; numai în clădirea Miliției județene au reușit să pătrundă hoți, care au spart ușa de la depozitul cu obiecte confiscate, dar i-am îndepărtat împreună cu militarii.
Am primit armament la ordinul maiorului Judele, dar am refuzat să dăm arme celor care nu au venit cu noi din garda FDR și acestora numai după înregistrarea pe bază de buletin.
Am încercat să organizăm patrule formate din sectoristul de la miliție, soldați înarmați și oameni desemnați de către FDR, dar a început să se tragă la lăsarea întunericului și planul a căzut; am înarmat pe cei care au venit ulterior din garda FDR de la Operă și pe cei cîțiva ofițeri de la economic care au rămas în clădire.
Se anunță la radio că teroriștii au ocupat miliția din Timișoara și trag în populație; gloanțele venite de pe blocurile de pe Leontin Sălăjan trec peste clădiri și cei aflați în clădirea miliției municipiului cred că cei din clădirea miliției județene și a securității trag în ei și invers; rămânem fără legătură telefonică și Florin Cuzic, de la Întreprinderea Autoturisme, traversează curtea sub gloanțe, face legătura între grupurile din cele două clădiri și evităm o posibilă tragedie.
Este adus telefonistul cu un transportor blindat ABI, asupra căruia se trage în oraș, se reface legătura telefonică cu garnizoana; suntem sfătuiți să nu ieșim din clădiri și să rezistăm până dimineața
În 24 decembrie un transportor blindat deschide focul asupra clădirii Miliției județene și securității; de la garnizoană este trimis un tanc în sprijinul nostru și câteva zeci de militari; din acel moment armata preia total decizia.
În 26 decembrie am predat armamentul, am făcut un proces verbal, un exemplar l-a cerut colonelul Medrea, iar o copie se găsește la Memorialul Revoluției.
Judecata mea:
- Revoluția a început în orașul cel mai occidentalizat din România și s-a răspândit repede în Banat, Ardeal și București
- Protestul din Piața Maria a fost un pretext pentru explozia nemulțumirii față de constrângerile impuse de la centru și nu o manifestare de oameni flămânzi
- Folosirea armatei împotriva protestatarilor și uciderea lor nejustificată, a făcut inconciliabilă relația dintre puterea bolșevic-naționalistă și populație
- Momentul transformării revoltei în revolutie este momentul în care Lorin Fortuna a dat citire Proclamației FDR din 20/21 decembrie 1989; atunci s-a cerut schimbarea sistemului social si s-a precizat că vrem democrație de tip occidental
- În seara zilei de 22 decembrie 1989 a început diversiunea menită să spele crimele armatei din perioada 17-19 decembrie și să pună la putere un grup care să materializeze acest plan
- Colonelul Zeca ne-a manipulat din clipa în care a decis să ne acorde sprijin pentru preluarea clădirilor miliției și securității, nu a luat ofițerii superiori și generalii găsiți în biroul colonelului Sima fără participarea FDR, dar ne-a scos repede de la decizie folosind motivul ajutorului calificat
- Meritul nostru principal este dat de faptul că am refuzat să împărțim arme în afara grupului din garda FDR și am evitat situații de tipul celor din București
A consemnat Alina Bânciu