În anul 1989 lucram la o autoservire cu mâncare Oltul, din Piața Sinaia. În 17 decembrie, pe când eram in timpul serviciului, am văzut că sunt sparte vitrinele de un grup de persoane care manifestau pe stradă. Ne-am speriat din cale afară si ne-am refugiat la locatarii din curtea din spatele autoservirii unde am stat câteva ore. Apoi am revenit în autoservire împreună cu patru dintre colegii mei. Fiindcă nu mai aveam mijloace de transport să ajung acasă, am hotărât că ar fi mai bine ca, până a doua zi, să rămân și să înnoptez la locul de muncă. În 18 decembrie am ajuns la domiciliu. Am rămas o noapte, după care m-am întors din nou la locul de muncă la solicitarea șefului nostru de atunci. Împreună cu colegii mei ne-am hotărât să ieșim în stradă și să ne alăturăm manifestanților și am luat-o în direcția Gării de Nord scandând lozinci anticomuniste.
Pe vremea comunismului eram prea constrânși din toate punctele de vedere. Nu se putea ieși niciunde în afara țării, lucram uneori și câte 16 ore pe zi și visam la libertate, la un program normal de lucru, dar și la libera exprimare. Nu ne puteam plânge la nimeni de nimic de frica unor repercusiuni. O dată cu venirea revoluției m-am putut bucura de libertate, am putut pleca din țară. Am locuit în Italia 18 ani și doar așa am putut scăpa de datoriile pe care le aveam. Mie, revoluția, după ani de muncă în străinătate, mi-a adus un trai mai bun. Și după 18 de ani de străinătate am regăsit orașul meu Timișoara, un oraș minunat, frumos și mult schimbat în bine ca aspect. Dar mai este mult de lucru și suntem rămași în urmă din punct de vedere al sistemului medical, dar cu toate astea m-am hotărât să revin și sa rămân pentru totdeauna în orașul meu drag Timișoara.
A consemnat Alina Bânciu
Blogul tuturor asociațiilor de revoluționari
din Timișoara
din Timișoara